Campioanele de la Donaris au preluat fotoliul de lider

Eveniment important în lumea voleiului gălăţean. Cadetele de la ACSV Donaris 2010 nu au uitat că sunt campioanele naţionale en-titre şi acest lucru le-a impulsionat probabil să obţină prima victorie în dauna rivalelor de la CSS Buzău, şi asta s-a întâmplat după un an de zile. Programată miercuri în miezul zilei la sala Siderurgistul, partida nu a avut istoric. Donaristele, care au profitat din plin de absenţa din tabăra buzoiană a pericolului nr. 1, Roxana Petre, jucătoare ce evoluează şi la CSU Galaţi, au făcut legea pe teren şi au obţinut o victorie clară. Chiar dacă mai au o restanţă la CSS Tulcea, fetele conduse de Nelu Ivanov şi Irina Deju s-au calificat la turneul semifinal din postura de câştigătoare a seriei B. Rezultat final: ACSV Donaris 2010 – CSS Buzău 3-0 (25-14, 25-16, 25-11). Formula folosită de învingătoare: Corina Vasilie, Gabriela Drăgan (Alexa Mihailopol), Cristina Iacob, Adelina Crăciun, Ioana Stoica, Lorena Roşu, Andreea Guţu – libero. Turneul semifinal va avea loc în perioada 23-25 martie. Tragerea la sorţi a celor şase grupe se va desfăşura pe 6 martie la sediul FRV.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...