Alarmă: Oţelul s-a cutremurat la Cluj

Catalin RĂDULESCUSport12 years ago5 Views

Umilinţă maximă pentru formaţia pregătită de Ionuţ Badea în meciul de luni seară la ora în care în Galaţi s-au declanşat din greşeală alarmele pentru dezastre. Duelul dintre cele două foste campioane rănite în orgoliul propriu a fost disproporţionat. CFR-iştii lui Petre Grigoraş şi-au spălat toate păcatele din acest sezon în faţa propriilor suporteri. De partea cealaltă, roş-alb-albaştrii s-au lăsat pur şi simplu terfeliţi. Este adevărat că gazdele au deschis scorul prin Maah (min.6) dintr-o poziţie clară de offside pentru ca gălăţenii să treacă pe lângă egalare în două situaţii prin Cooper (min.11) şi Henrique (min.18), în situaţie de 1-1 cu portarul Felgueiras. Dar a fost prea puţin ca să poţi emite pretenţii la un rezultat favorabil. Clujenii s-au descătuşat şi s-au distrat pur şi simplu cu jaloanele oţelare şi au marcat din aproape orice poziţie. Pentru Oţelul, onoarea a fost cât de cât de brazilianul Henrique, care a reuşit dubla, golul doi fiind reuşit cu o execuţie superbă.

Cu Corona în Cupă

La sediul FRF a avut loc luni după amiază tragerea la sorţi pentru faza optimilor de finală din Cupa României Timişoreana. Chiar dacă nu a făcut parte din urna capilor de serie, Oţelul a avut noroc şi va juca cu lanterna Ligii I, Corona Braşov. Partida se va disputa pe stadionul Oţelul, în perioada 29-31 octombrie, data exactă urmând să fie stabilită de comun acord cu televiziunile interesate să transmită jocurile din această fază a competiţiei KO.

 

CFR Cluj – Oţelul Galaţi 7-2(4-0)

stadion Dr.Constantin Rădulescu, spectatori: 3.000

Au marcat: Maah (min.6 şi min.28), Ogbu (min.24, min.48, min.64), Cadu (min.40), Gabioneta (min.62) respectiv Henrique (min.50 şi min.84)

Formaţii:

CFR Cluj: Felguueiras – Velayos, Cadu, Rada, Camora – Maah, Muniru (min. 57 Obiora), Djokovici – Gabioneta (min. 69 Batin), Ogbu, Fl. Costea (min. 57 Rui Pedro). Antrenor: Petre Grigoraş.

Oţelul Galaţi: Boşneag – Cojoc (min.66 Joao Felipe), Mişelăricu, Sîrghi, D. Popescu – Giurgiu, Milea (min.28 Băjenaru) – Marquinhos, Cooper (min. 57 Sevillano), Iorga – Henrique. Antrenor: Ionuţ Badea.

cartonaşe galbene: Cadu, Costea respectiv Mişelăricu, Giurgiu (2)

cartonaş roşu: Giurgiu (min.86)

Arbitru: Robert Dumitru (Braşov)

Asistenţi: Adrian Ghinguleac şi Eduard Ungureanu, ambii din Bucureşti

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...